3- Romania

ABOUT ROMANIA
România este situatã în centrul Europei, în partea de nord a Peninsulei Balcanice, si teritoriul sãu este marcat de Munþii Carpaþi, Dunãre si Marea Neagrã. Având un climat temperat si un mediu natural diversificat, care este foarte favorabil vieþii, teritoriul românesc a fost locuit incã din cele mai vechi timpuri. Cercetãrile facute de arheologii români la Bugiulesti, Þinutul Vâlcei, a dus la descoperirea unor relicve umane antice. Aceste vestigii sunt dintre cele mai vechi din Europa. La inceputul mileniului al doilea, cand Epoca Paleoliticului facea loc Epocii de Bronz, triburile tracice de origine indo-europeana se stabileau alaturi de populaþia care deja traia în Bazinul Carpato-Balcanic. Din timpul tracilor, se poate vorbi de un fenomen neintrerupt de creare a poporului român.
In prima parte a primului mileniu dinainte de Hristos, în zona carpato-dunareano-pontica – care era partea de nord a unei mari suprafete locuite de triburile tracice – un grup al tracilor de nord s-a ndividualizat: s-a creat un mozaic de triburi getice si dacice. Strabo – un geograf si istoric renumit din epoca imparatului Augustus, ne informeaza ca “dacii aveau aceeasi limba casi getii”. Initial, a fost acelasi popor, singura diferenta dintre daci si geti fiind zona în care locuiau ei: dacii – în mare parte, locuiau în muntii si pe platoul Transilvaniei; geþii – în campiile Dunarii. In antichitate, grecii, care i-au intalnit primii pe geþi – au folosit acest nume pentru intreaga populaþie de la nordul Dunarii, în timp ce romanii, care i-au intalnit primii pe daci, au extins folosirea acestui nume pentru toate celelalte triburi ce locuiau pe teritoriul de astazi al României. Dupã cucerirea acestui teritoriu, romanii au creat aici provincia Dacia.
Iata de ce, intregul teritoriu al României de azi este numit Dacia, în toate sursele de informatie din perioada latinasi a Evului Mediu. Contactul daco-geþilor cu lumea greaca a fost usor de facut, prin intermediul coloniilor grecesti create pe teritoriul tarmului Marii Negre al României de azi: Istros (Histria), fondat în sec. VII inainte de Hristos, Callatis (Mangalia de azi), si Tomis (Constanta de azi); ultimele doua create un secol mai tarziu. In istoria scrisa, populaþia de la nordul Dunarii (getica), a fost prima data mentionata de Herodot, “parintele istoriei” (sec. IV inainte de Hristos). El ne-a vorbit despre povestea campaniei regelui persan Darius I, impotriva scitilor din stepele aflate la nord de Pontic (anul 513 inainte de Hristos). El a scris ca geþii erau cei mai mari luptatori dintre traci. Ei au fost singurii care au rezistat regelui persan, pe drumul dintre Bosfor si Dunare.
Burebista (82 – pânã în jur de 44 inainte de Hristos), care a reusit sa uneasca triburile geto-dacice, pentru prima data, a creat un regat puternic si intins, într-un timp cand suveranul dac i-a oferit sprijin lui Pompei impotriva lui Cezar (anul 48 inainte de Hristos), si se intindea de la Beskit, în nord, Bazinul Dunarii Mijlocii, în vest, rîul Tiras (Nistru) si tarmul Marii Negre, în est, pânã la Muntii Balcani, în sud.In primul secol inainte de Hristos, pe masura ce Imperiul roman se extindea si se creau provincii romane în Panonia, Dalmatia, Moesia si Tracia, frontiera cu Dunarea se intindea pe aproape 1500 km si despartea Imperiul Roman de lumea dacica.In Dobrogea, care se afla sub conducerea romana, de sapte secole, incepand cu domnia lui Augustus, poetul Publius Ovidius Naso si -a petrecut ultimii ani ai vietii sale “printre greci si geti”, intrucat el a fost exilat acolo, la Tomis (intre anii 8 si 17 e.n.), din ordinul aceluiasi Cezar. Dacia s-a aflat în apogeul puterii sale sub regele Decebal (87-106 e.n.). Dupã o prima confruntare, pe timpul domniei lui Domitian, (87-89 e.n.), s-au impus cu necesitate doua razboaie pentru Imperiul Roman (101-102 e.n. si 105-106 e.n.), pentru ca, în culmea gloriei sale, imparatul Traian (98-117 e.n.), sa-l invinga pe Decebal si sa-i transforme regatul intr-o provincie romana numita DaciaDacii, cu toate ca au suferit pierderi grele, au ramas, chiar ºi dupã ce a fost instaurata noua conducere, principalul element din Dacia; provincia a fost supusa unui proces de romanizare complex, elementul sau de baza fiind impunerea si adoptarea definitiva a limbii latine. Românii sunt astazi singurii descendenti ai Imperiului Roman de Rasarit; limba româna este una din marile mostenitoare ale limbii latine, alaturi de Franta, Italia, Spania, România este o oaza de latinitate în aceasta parte a Europei.
Locuitorii, fie ei descendenti ai Imperiului Roman sau a daco-romanilor, si -au continuat existenta neintrerupta ca tarani sau ca pastori, chiar dupã retragerea romana sub imparatul Aurelian, (270-275), atât a armatei, cat si a administratiei romane, care s-a mutat la sud de Dunare. Dar, stramosii romanilor au ramas timp de cateva secole în sfera de influenta a Imperiului Roman, atât în politica, cat si în economie, religie sau cultura; dupã despartirea în doua a Imperiului Roman, în anul 395 e.n., ei au ramas în sfera de influenta a Imperiului Bizantin. Ei traiau mai mult în spiritul vechilor romani, care acum decazuse, si au supravietuit imprejurarilor grele din timpul valurilor succesive ale popoarelor migratoare. Pe timp cand simbioza etno-culturala dintre daci si romani a fost realizata, si s-a finalizat în sec. VI-VII, prin formarea poporului român, intre sec. II si IV, daco-romanii au adoptat crestinismul în forma sa latina. Prin urmare, în sec. VI-VII, cand procesul de formare a poporului român a fost gata, natiunea a patruns în istorie ca o natiune crestina. Iata de ce, spre deosebire de natiunile vecine, care au ca date de crestinare (bulgarii – anul 865, sarbii – 874, polonii – 966, slavii de est – 988, ungurii – 1000), românii nu au o data fixa a crestinarii, intrucat ei au fost prima natiune crestina din regiune. In sec. IV-XIII, poporul român a trebuit sa faca fata valurilor de popoare migratoare – gotii, hunii, gepizii, avarii, slavii, pecinegii, cumanii, tatarii – care au traversat teritoriul României. Triburile migratoare au controlat acest spatiu, din punct de vedere militar si politic, întarziind dezvoltarea economica si socialã a bastinasilor si formarea entitatilor statale locale.Slavii, care s-au stabilit masiv în sec. VII la sud de Dunare, au despartit în doua masa compacta a românilor din zona carpato-danubiana: cei de la nord (daco-romanii), au fost separati de cei de la sud, care s-au deplasat spre vestul si sud-estul Peninsulei Balcanice (aromanii, megleno-romanii si istro-romanii). Slavii s-au stabilit la nord de Dunare si au fost asimilati încetul cu încetul de poporul român si limba lor a lasat urme în vocabularul si fonetica limbii române. Peste limba româna s-a suprapus asa-numita limba slavica (în acelasi mod cum s-a impus idiomul germanic francilor).
Românii apartinând religiei ortodoxe au adoptat astfel limba veche slavona bisericeasca, ca o limba de cult si începand cu sec. XI-XVII ca o limba de curte si cultura. Limba slava n-a fost niciodata o limba vie, vorbita de popor, pe teritoriul României; ea a jucat pentru români, la un momentdat, în Evul Mediu, acela si rol pe care l-a jucat latina în vest; la începutul epocii moderne, ea a fost înlocuita pentru totdeauna în biserica, la curte si în cultura de catre limba româna.Datorita pozitiei lor, românii de la sud de Dunare au fost pentru prima data mentionati în sursele istorice (sec. X), sub numele de vlahi sau blahi (valahi); acest nume aratand ca ei erau vorbitori ai unei limbi romanice, si ca popoarele non-romanice din jurul lor recunosteau acest fapt. Dupã anul 602, slavii stabiliti masiv la sud de Dunare au fondat un þarat puternic bulgar, în sec. IX. Asta a facut o bresa între românii din nordul Dunarii si cei aflati la sud de Dunare. Pe masura ce au fost supusi la tot felul de presiuni si izolati de trunchiul puternic românesc de la nord de Dunare, numarul românilor din sudul Dunarii a scazut continuu, în timp ce fratii lor de la nordul Dunarii, cu toate ca traiau în conditii extrem de dificile, si -au continuat evolutia lor istorica, ca o natiune separata, cea mai îndepartata la est descendenta a Imperiului Roman.Valahia, Moldova si TransilvaniaIncepand cu sec. al X-lea, surse bizantine, slave si ungare, si mai tarziu surse occidentale, mentioneaza existenta entitatilor statale ale populaþiei românesti – cnezate si voievodate – la început în Transilvania si Dobrogea, apoi în sec. XII-XIII, si în teritoriile de la estul si sudul Carpatilor. O trasatura specifica a istoriei românilor din Evul Mediu, pânã în epoca moderna, este aceea ca ei au trait în trei principate vecine, dar autonome, – Valahia, Moldova si Transilvania.Acest fenomen – care este, fara îndoiala, unic în Europa medievala, este extrem de complex. O serie de cauze tin de esenta societatii feudale, dar sunt de asemenea si factori specifici.
Printre ultimii, dorim sa mentionam existenta imperiilor vecine puternice, care s-au opus unificarii entitatilor statale românesti si chiar au ocupat – pentru o perioada mai scurta sau mai lunga – teritoriile românesti. De exemplu, la vest, românii a trebuit sa faca fata politicii de cucerire dusa de regatul ungar. In 895, triburile ungare care au venit din tinuturile Volgai, conduse de Arpad, s-au stabilit în Panonia. Ei au fost opriti în înaintarea lor spre vest de catre imparatul Otto I (995), astfel ca ungurii s-au stabilit si si-au întors fata catre sud-est si est. Aici, ei s-au întalnit cu românii.  O cronica ungara descrie întalnirea dintre mesagerii trimisi de Arpad, regele ungur, si voievodul Menumorut al Biharei, un oras în vestul Transilvaniei. Ambasadorii unguri au pretins ca teritoriul sa le fie cedat lor.
Cronica a pastrat pentru noi raspunsul plin de demnitate dat de Menumorut: “Spuneti-i lui Arpad, ducele Ungariei, conducatorul vostru. Bucurosi ii vom iesi în întampinare, ca de la prieten la prieten, pentru a-i da lui tot ce are nevoie, pentru ca este strain, si unui strain ii lipsesc multe. Dar pamantul pe care il pretinde, nu-l va avea niciodata de la noi de bunavoie, cat timp vom trai”. In ciuda rezistentei cnezatelor si voievodatelor românesti, ungurii au reusit în sec. X-XII sa ocupe Transilvania si s-o încorporeze regatului ungar (pana la începutul secolului XVI, ca voievodat autonom). In scopul de a consolida puterea lor în Transilvania, unde românii au continuat sa fie de-a lungul secolelor marea majoritate etnica, ca si în scopul de a apara granita estica si sudica a voievodatului, coroana ungara a recurs la colonizarea regiunilor de frontiera, cu sasi si secui, în sec. XII-XIII.   
Romaniais situated in Southeastern Europe  extending approximately 480 km North to South and 640 km east to West. Soviet occupation following World War II led to the formation of a communist “peoples republic” in 1947 and the abdication of the king. The decades-long rule of President Nicolae CEAUSESCU became increasingly draconian through the 1980s. He was overthrown and executed in late 1989. Former communists dominated the government until 1996 when they were swept from power. Much economic restructuring remains to be carried out before Romania can achieve its hope of joining the EU The capital of Romania is the city of Bucharest . It is divided into six administrative districts, with a population of 2,066,723 and it lies in the south-eastern part of the country, in the Romanian Plain (altitude 85 m). Bucharest is a living city with monumental buildings, with outstanding architectural values, big and interesting museums, theatres, opera house, exhibition halls, memorial houses, universities, central public and administrative offices. The Palace of Parliament, for instance, is the second building in the world in point of size, after the Pentagon. The capital is also the largest industrial center of Romania, with numerous factories and plants of all kinds (iron-and-steel, engineering, fine mechanics, tanning yards, food industry).
Bucharest dates back to the 14th century and is recorded in writing for the first time in 1459 as residence of prince Vlad the Impaler. Capital of Wallachia in the 17th-19th centuries and then of Romania since 1862, Bucharest is the most important political, economic, cultural and scientific center of the country.

picturesque lakes on the valley of Colentina. Bucharest is a city featuring a rich vegetation, wide parks, which has inspired the name of “garden-city”.